Rob Zombie
Album: Hellbilly Deluxe 2
Groove-Industrial- Fantasy Metal
aparut pe 2 februarie 2010

Ai o zi gri. Cafeaua parca nu mai are acelasi gust. Nu vrei ceva anume, nu te intereseaza ce au altii de spus. Nu vrei nici macar sa fii lasat in pace. Cel mai important, iti lipseste tot ce ai mai de pret, zambetul.

Nu, nu ar trebui sa incerci Prodigy, nici Katie Melua. Recomand ultimul album al lui Rob Zombie, pe numele lui intreg: “Hellbilly Deluxe 2: Noble Jackals, Penny Dreadfuls and the Systematic Dehumanization of Cool”. De ce il recomand? Pentru ca iti vei recapata cel putin zambetul daca nu chiar cheful de viata.

Albumul Hellbilly Deluxe 2 este al patrulea album din cariera solo a lui Rob si al optulea daca e sa luam in considerare si cele patru albume scoase alaturi de trupa White Zombie al carei lider a fost (pana in 1998 cand s-a dezmembrat). Albumul degaja atata energie si are un sunet atat de gunoios incat e imposibil sa nu-ti faca inima sa bata mai tare si sa te scoata din orice stare gri.

Rob Zombie, pe langa cariera muzicala (in care a strans pana acum trei nominalizari la grammy pentru Best Metal Performance) mai este si regizor, scenarist si producator de filme horror. Amanunt foarte important. Pentru ca cele doua se intrepatrund. Mai exact, horror-ul este in muzica. Si aici si partea amuzanta, ce e in spatele cantecelor lui Rob Zombie: nimic real, fantezie cat cuprinde, clisee horror.

Pentru un tip care ia curbele cu frana de mana, versurile lui RZ pot fi foarte amuzante. Fiecare cantec de pe albumele lui este un mini-scenariu horror. Ca si cum Rob nu scrie versuri, el creioneaza diferite scenarii posibile pentru viitoarele lui filme. Nu ai cum sa il iei in serios pentru ca fantezia atinge cote penibile. Personajele cantecelor lui sunt frankensteini, varcolaci, vrajitoare si zombies.

Spre exemplu, intro-ul piesei “Werewolf Women of the SS” este preluat din trailerul pentru fake-filmul cu acelasi titlu si suna cam asa: “Finally, the truth about Hitler’s diabolical plan to create a race of superwomen can be told! Werewolf Women of the SS!”. Pe fundal sunt urlete de lup si zgomote de mitraliera. Refrenul cantecului este simplu “Howl baby! Howl!”.

Si totusi, ce e atat de extraordinar la acest album? Eu spun asa: energia pe care o degaja, timbrul vocii (pe Rob Zombie nu ai cum sa nu-l recunosti si daca te trezeste cineva la 4 dimineata intr-o zi de miercuri si te intreaba “cine e asta?”), unicitatea groove-industrial-fantasy-metal-ului pe care il canta, constructia simpla a pieselor care au la baza un rock’n'roll foarte catchy si usor fredonabil si care transforma aproape toate piesele in anthem-uri usor de recunoscut, mix-ul reusit (stim cat e de greu sa gasesti un mix reusit) intre versuri si sunetul trupei. Si nu in ultimul rand, trupa lui: John 5 (fostul chitarist Marylin Manson, alaturi de care a scris toate cantecele de pe Hellbilly Deluxe 2), Tommy Clufetos la tobe (ex-Alice Cooper) si Piggy D la bas.

Toate elementele, amestecate, dau un sunet imbalsamitor si agresiv in acelasi timp. Iar daca asculti albumul in masina o sa vezi ca ti se maresc seminifcativ sansele sa te implici intr-o cursa. Pentru ca muzica acestui om e plina de testosteron barbar brut si negru ca taciunele.