Jonsi – Go

Bogdan Stamatin | July 8, 2010 | 1 Comment

Photobucket

Jonsi
Album: Go
post-rock, experimental
Aparut in aprilie 2010

Daca inainte de culcare esti genul care isi invita iubita la o tura pe Google Earth, amagind-o cu plojoane in insulele Marei Bariere de Corali, iti va fi destul de dificil sa-i explici o vizita stranie in Bridgeport, Connecticut.

Cu siguranta insa, nu aceeasi problema a avut-o si Jon Thor Birgisson – Jonsi, vocalistul trupei Sigur Ros, cand in luna aprilie a anului 2009, i-a explicat colaboratorului si parternerului sau de viata, Alex Somers, ca in Bridgeport, Connecticut isi va inregistra primul sau album solo, “Go”. Dovada cea mai simpla a faptului ca marile spirite se atrag, Jonsi a ajuns in America incantat de munca pe care producatorul Peter Katis a facut-o pentru trupe ca The National, Interpol sau Fanfarlo (in curand la Bucuresti, prin intermediul Oneday). Un an mai tarziu, inghetata era gata.

La trei luni de la prima lingurita, Wetpaper este gata sa v-o descrie.

Intai de toate, cumpara-ti insa un bilet pana in Islanda, pentru ca, nu-i asa domnule Freud, in multe cazuri descendenta indica ascendenta, iar cheia pentru muzica din “Go” s-ar putea sa o gasiti la o receptie din Reykjavik, capitala tarii de bastina a lui Jon Thor Birgisson.

O data ajuns, sa spunem ca te-ai opri pentru cateva minute la centrul de informare turistica. Acolo, de pe un pliant gratuit, ai citi uimit ca Islanda are doar 317 mii de locuitori. Dintre care unul a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatura, trei au fost Miss Univers, patru au ajuns pe Everest, iar una este Bjork. Putin mai tarziu mirarea-ti va continua cand vei fi aflat ca Islanda are cel mai vechi parlament, a avut prima femeie presedinte, prima femeie prim ministru care se casatoreste cu o persoana de acelasi sex si are rata de alfabetizare de 99%. Iar pana soseste urmatorul rand, pe care apropo, tot tu trebuie sa-l platesti, nu fi…, vei fi aflat ca cei trei sute si ceva de mii de locuitori sunt posesorii celor mai pure gene din lume, cu o descendenta de sute si sute de ani. Hmmm… nu?

Photobucket

Pentru a scapa cat mai repede de comparatie, “Go” e un album cu putine legaturi Sigur Ros. Demult trecuta-i sobrietatea glaciala, adio frumusete frigida, sa nu va prind cantece de peste cinci minute! Prima piesa a albumului, “Go Do”, explodeaza aproape imediat cum incepe, iti inroseste obrajii, te face sa pocnesti gagicile peste fund pe strada, in timp ce le oferi buchete de flori! Nu intelegi nimic din versuri, dar totul e cat se poate de clar (da, sunt in cea mai absolut-seducator-pronuntata-engleza). Sigur zice ceva despre viata, si tare mi-e teama ca cica ar fi frumoasa! Urmatoarea, “Animal Arithmetic”, e confirmarea. Cu un ritm batut pe o valiza din plastic, asculti o fuga mirabolanta, muzica unui Peter Pan dezlantuit de-atata tristete-n jur, venit sa traga de colturi buzele cazute-n jos. Sa-mi fie iertata pofta, dar vina o poarta Jonsi. Iar cu putine exceptii, intregul album continua pe-aceeasi strada. Nici un instrument nu sare in fata. Auzi flautul, dar parca e o orchestra intreaga care canta doar la flaut. Corul parca alearga in timp ce canta, tobele sunt batute in timp ce cad pe scari. Sunt constructii arhitectonice, de-o frumusete aproape tangibila. Iti vine sa scoti repede aparatul foto pentru minunatele arcade de armonie intensa, labirinturi de ritm care-ti pare a fi tinut de popoare intregi deodata, vitralii in loc de orga de lumini. Paradoxal, peste toate exista cu adevarat doar vocea absolut eterica, neverosimila, a unui artist perfect care, in curand, pare ca se va dezintegra in natura.

In Catedrala Mantuirii Muzicii, Jonsi poarta aripi si-ti zambeste de pe cupola. Dovada indiscutabila a faptului ca exista.

Ce mai astepti? Go! Do!