Jamie Lidell – Compass

Bogdan Stamatin | August 9, 2010 | 0 Comments

Photobucket

Jamie Lidell
Album: Compass
soul, funk, electronica, experimental
Aparut pe 18 mai 2010

Plin de entuziasm tineresc si erotism maturat in butoaiele unei vieti diverse, Compass, ultimul album al domnului Jamie Lidell se prezinta ca o adevarata sursa de buna dispozitie.

Si asta in ciuda dezavantajelor evidente: nu este impanat cu hituri – de-abia tii minte cateva fraze; nu poate aspira la o infiltrare subliminala – DJ-ul raionului de detergenti din Carfur, antrenat in existentialistii francezi, merge pe chestii curate. Si nici n-a auzit nimeni de creatorul sau, Jamie Lidell.
Chiar asa… e ruda cu bucatarul…?

Domnule Lidell, dar va rog pe dumneavoastra…

“1. My name is Jamie. I am still 36 years of age, which is weird because I feel about 16 going on 50.
2. I like throwing green on clothing that makes me look like I’ve been donning’em at least 10 years. Something about 16 going on 50, obviously.
3. I try not to talk on and on about myself and my music and my sodding little career every opportunity I get, but it rarely happens. I MIGHT avoid talking only about myself in favor of some other musical misfit that becomes my obsession for a hot minute.
4. Like an archetypal urbanite, I’m obsessed with finding the best coffee in any town.
5. There’s nothing I love more than to lie in with my girlfriend, just listening to a bit of early Sun Ra and chatting until we get a hunger on for breakfast. My favorite meal of the day. When I can I walk on the sunny side of the street.”

Photobucket

Insa domnul Lidell e modest. Pe langa cele ce-a spus dumisale, as mai putea sa adaug la repezeala ca este britanic, mutat din Berlin in NY cu serviciul, canta soul si funk, si e recunoscut pentru felul spectaculos in care presteaza live, orchestrandu-si in straturi peste straturi secventele muzicale facute de multe ori exclusiv din voce. Jim, albumul sau de acum 2 ani, i-a adus Cel mai bun album Pop/Rock, acordat de Independent Music Awards.

Ultima creatie, Compass, e un geamantan de sunete care mai de care mai eteroclite. Prima melodie, Completely Exposed e o electromanea, electrofunk, electroR&B si electroelectro. E ca un mars al pacatosilor, opreste-l daca poti, armonios, dar si cu sunetul ala de tobe sparte, ca ti se face si rusine sa zici ca-ti place, in timp ce dai din picior pe sub masa.
Imediat urmeaza Your Sweet Boom, pe care artistul tanguie ca un motan dand din gene, un nerusinat
“I waaant to synchronize with you…”.
A treia piesa, She needs me, l-ar fi facut poate pe insusi Barry White, baronul soul-ului, sa grohaie incantat, la auzul unui asemenea demn urmas.
La mijloc e si putina infatuare, domnul Lidell isi simte momentul bun si cateodata supraliciteaza. Suprapune zeci si zeci de secvente instrumentale, nici un coltisor nu e lasat in pielea goala, oriunde te-ai intoarce se aude cate ceva. Nici un sunet, nici un instrument nu primeste gazduire pe mai mult de cateva piese, fiind mereu inlocuit de ceva nou. Putin derutant in primele auditii, babilonul sonor devine in timp atu-ul albumului. Constanta ramane doar maniera de interpretare a artistului, exploziva, enervanta, senzuala, debordanta.

Photobucket

Din fericire, inspirat aproape de fiecare data, ajutat de o voce versatila si spectaculoasa, dar si de Beck pe post de producator pe cateva piese, domnul Lidell propune un produs greu perisabil, tocmai prin natura sa nu foarte explicita.

Albumul se incheie cu un Big Drift amenintator si intunecat, departe de banchetul de la inceput, dar si cu You See My Light, de care Tom Waits s-ar putea plange de plagiat al formei dar s-ar si bucura de fondul sincer si bombat.

Pa, v-am pupat.