Lana Del Rey – Born To Die (album, 2012)
Lana Del Rey
Album: Born To Die
retro-hollywood pop
apărut în ianuarie 2012
De an nou ne racordăm planurile cu ce-a a trecut şi cu ce va urma: anul ăsta vreau un copil, vreau să-mi iau brevetul de căpitan, vreau să scap de datorii, nu vreau nimic, să fac (mai mulţi) bani, să scriu două scenarii, să-mi utilez bucătăria cum doresc, să merg mai des în Indonezia şamd. Rezoluţiile pe care le facem la început de an sunt topuri inutile ale propriilor noastre proiecţii într-o lume în care totul se întâmpla de la sine, fără efort. Avem nevoie de provocări şi să justificăm investiţia în timpul care trece prin noi şi lasă în urmă… ce? Ce…va.
Lana del Rey, pseudonim al Elizabeth Grant – fiica unui antreprenor de succes în imobiliare, se autodescrie precum o “Lolita got lost in the hood” sau “a gangsta Nancy Sinatra” este un creuzet de stiluri, o combinaţie ciudată, via south.us (îmi aduce mult cu Cat Power) dar şi cu glamour Hollywood anii ’50-’60, fiind bine produsă cu inserturi de pop modern sau ritmuri de hip-hop.
US Vintage Nostalgia
Şi culmea vine din New York şi până la cei 25 de ani ce-i are, de la 17 de când s-a apucat de muzică, a tot încercat succesul până a dat de producătorul care a văzut în ea mai mult decât o muzică comună wanna-be de salon Las Vegas. Lana este de gustat şi este un fenomen al anului trecut, pornit de la virale cu videoclipuri între colaje media şi maimuţăreală în faţa webcamului. Aparent de băgat în venă dar de fapt este doar un ritm mai lent, cu o poezie în tonuri închise, dar şi auto-ironie şi neluare în serios, fiind mai mult decât atât chiar o celebrare a vieţii.
Este un artist controversat şi i se pot reproşa multe: de la lipsa originalităţii, la celebritate forţată gen Lady Gaga, la imitaţie falsă de plastic şi sexism exagerat. Mai mult cancan aici. Dar nu, are background iar sexualitatea-i colaterală, versurile sunt simpatice şi vocea este bună.
Albumul de debut adună câteva piese mai cu coloană vertebrală, vârful acestuia este Video Games. După care înşir: National Anthem – pop-pop, Blue Jeans – foarte apreciată, Born To Die – mai puţin reuşită, şi chiar de băgat în venă, cu corzi şi mixuri, darky-visătoare – pe când adevărată frumuseţe stă tocmai în partea mai indie-like precum Blue Ribbon.
Ascultă Diet Mountain Dew, într-un registru ritmat & catchy
la care s-ar adăuga într-o posibilă viitoare versiune “in extenso” a actualului album şi uşor hip-hop-ish, lungita You Can Be the Boss şi lenta Mermaid Motel.
Rezoluţiile te ajuta să te re-poziţionezi. Muzica este tot timpul în jurul tău şi este o constantă provocare.
Category: Muzica
Subscribe
If you enjoyed this article, subscribe to receive more just like it.
Loading ...