Un spectacol de Flamenco m-a tulburat pe interior

E a doua zi, sunt la Bracafe 1929, un fel de Starbucks catalan, doar că jegos și fermecător, vreau un cafe americano, nada mas?, ba da, si un croasant cu ciocolată, ăștia scriu Xocolate aici, cumpăr mereu, în față e un moșneguț cu bască pe cap, se scobește adânc în nas, se scarpină direct pe creier, în timp ce cu dreapta lovește în păcănele fără milă, vrrrr-frrrr, se-nvârte roata, lămâie, căsuță, lămâie… PAC! în păcănea, păstrează lămâile, bătrâne, decât cozonac o dată pe an, mai bine lămâi în fiecare zi, nu? Sau cum e?

E a doua zi, pentru că ieri a fost prima zi din lume, am fost în ghencea flamencoului, templul femeilor ce cântă, urlă, și-și smulg păru din cap, al bărbaților care dansează ca niște tauri în prag de infarct, really, there is no other place to see flamenco in Barcelona, zice coada de expați ce stă la coadă în fața cârciumii, spectacolul începe la 9, carciuma nu dă drumu la ușă decât la 8, suntem deja vreo 50 de oameni la poartă, în Raval, cartierul ăsta e ficatul orașului, toate scursurile se opresc în el, e cuțitarul cu mustață, aici mi-e frică în timpul zilei, aici îți bate inima latino, printre marocani, pachistanezi și ceva chinezi, aici ne-au jefuit cu zâmbetul pe moacă doi români, la patru noaptea, după care, politica firmei, ne-au înapoiat portofelul, pe loc, cu actele la locul lor, pe-aici ți-e drumul.

Înăuntru e loc de 68 de oameni, scrie pe geam, intră 120, toți vor să bea, canita, cana, jarra, cervesa, vino tinto, pequeno, medio, să mănânce, tortilla, măsline, bocadilios, lomo, jamon, nu contează că n-am unde, uite aici, îl mănânc pe treapta asta, dă-te tu umpic mai așa, hai că mă dau, mai vrei o bere, da, vezi ca trebuia să-mi dai tu doi euro de ieri, mai pune 50 de cenți, ia-mi un Moritz, că-i făcută la noi în cartier, alături, în Sant Antoni, ia că-ncepe, urcă patronul pe scenă, doamnelor și domnilor, bine ați venit in templul flamencoului din Barcelona, mersi frumos, hai să-ncepem, în seara asta, cea mai tare cântăreață din ținut, Mónica – La Chicuela, la chitară El Puchero, ăștia n-au nume, la palme, la bătut din palme, e cârlionțatu de Lua, iar la înnebunit femei, Isaac Barbero, și nu, nu-i văr cu Berti al nostru, săracu.

Începe muzica, în cinci minute mi se umplu ochii de lacrimi, La Chicuela este evident foarte, foarte supărată, sigur din cauza la bărbat, El Puchero e cu ochii pe ea, în timp ce-și ascute unghiile în corzile de la chitară, ce dracu, alea-s scântei?, femeia își desface degetele, își arcuiește brațele, e un furnal, urlă și înjură, ceilalți doi bubuie din ciubote, clămpăne din palme, ce naiba e chestia asta, că nu mai pot, a trecut juma de ora, lumea se ține de mese, de scaune, de ce-apucă, scapă icnete, Isaac Barbero se saltă din scaun, se cabrează, tropăie doi pași spre mijloc, băi, asta-i nebun?, se joacă cu ce știam despre viata!, piruetă pe loc cu brațele întinse, omul e în costum de mătase, cucoanelor le pârâie ciorapii lycra, țipă și-și prind bărbații de mână, ține-mă că-l omor pe-asta, îl mănânc de viu, tempoul crește tudum-tudum tudum-tudum, tot mai repede, nu mai pot, mai e puțin și ne luăm la bătaie cu toții, cârciuma crapă pe la încheieturi, Barbero începe să toace des din tocuri, miiiilăăă, ai milă Flamencoule, că nu mai putem, și BOOM! închiere din scurt, pieptul in față, bărbia împunge aerul, 14 stop cardiac, 8 atac cerebral, nu știm ce s-a întâmplat.

Fără introducere, El Puchero, chitaristul, zice că dragii mei, mâine Chicuela de la voce și cu Lua de la palme se căsătoresc, ZBANG! știrea face lumea să se pupe de fericire și parcă răsuflăm ușurați cu toții, uite niște ordine într-o clipă de haos, bine că s-a terminat așa, altfel Doamne ferește, gata, e pauză, bem bebide să ne liniștim, vine partea a doua, urcă iar patronul zice că partea a doua la flamenco, pentru cine nu cunoaște încă, e groasă, motoarele sunt deja turate, domnilor – legați femeile, băi ăsta glumește, întreb o spanioloaică de lângă mine, Neus o cheamă, ce nume mișto ai, draga mea, despre ce cantă La Chicuela, nu știu, nu se înțelege absolut nimic zice și așa e, urmează încă juma de oră din care nu se întelege nimic, decât ce zice patronul la final, care urcă ca un prezentator de gală de box în ring, printre spectatorii care-au invadat și luptătorii plini de sange, îi împinge înapoi, trage hainele de pe ei, smulge microfonul si urlă Viva el Flamenco, viva el patrimonio internacional! Da, da, viva el Flamenco! strig și eu, unde naiba-s pistoalele, pumnalele, ceva, orice, că uite, buciumul sună cu jale.

Tags: barcelona, flamenco

Category: Cover, Evenimente