Read the full story

Read the full story

Read the full story

Frumos si sub puterea unui vant sublim, formatia AC/DC a poposit aseara la poalele Casei Poporului si a deschis portile Iadului vesel. Aproximativ 50.000 de oameni au cazut in extaz.
Practic Angus Young si Brian Johnson pareau replica australiana la o scara mult mai mare a unui eveniment ipotetic desfasurat in cimitirul vesel din Sapanta.
Voiosie si energie electrica in versuri (care au facut cariera in anii 80-90) despre iubire, drumul spre Iad, o fata care l-a avut pe Jack sau fulgere care lovesc in plin si te fac sa umbli prin Texas, yeah Texas! Fabulos! Angus Young este un chitarist posedat chiar si la varsta de 55 de ani cantand din orice pozitie si scotand dracii din toate spectatoarele. Si totusi Angus nu e drac. Angus e om. Ba chiar un om la casa lui pentru ca pe ecranele mari pe care e proiectat solo-ul sau la chitara se poate vedea clar verigheta la degetul inelar. Celalalt om-demon e un batranel si mai simpatic: Brian Johnson. Cu o voce inconfundabila si irepetabila Brian Johnson e incantat de propriul lui concert si fericit ca are atata puhoi de lume in fata (asta poate si pentru ca trupa a primit, cu 3 minute inainte de inceperea spectacolului, vestea intrarii in cont a sumei de 1,300,000 (un milion trei sute de mii) de Euro – bani). Iti vine sa dai cea mai mare petrecere atunci, nu?
Si au facut-o.
La inceput pe scena a intrat o locomotiva in marime naturala, o locomotiva care a adus distractia in oras. Si baietii au dat drumul iadului si miilor de wats-i in atmosfera. Apoi au urcat o domnisoara gonflabila spectaculara pe locomotiva, iar Casa Poporului din spatele publicului incepuse sa para o gluma.

Au batut clopotele si au lovit in structura de rezistenta a Parlamentului cu 6 tunuri care au duduit pentru cei care stiu ce inseamna rock’n roll-ul trait la maximum. Australienii au avut o placere extraordinara in a canta si in a oferi un show bine pus la punct.
Pe scurt: aseara 5 diavoli distractivi si bucurosi au incins o petrecere pe cinste in curtea mare a orasului Bucuresti.
WETPAPER a avut placerea sa va raporteze.

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Artist: Wolfmother
Album: Cosmic Egg
hard rock, heavy metal, blues-rock
Aparut pe 23 octombrie 2009

Cateodata simt ca imi lipseste ceva si nu stiu ce anume. Si caut. Incep prin a-mi pune in playlist ceva ritmat, ceva din folderul “dancy”, crezand ca sunetul si melodiile simple pot umple spatii in mine in acelasi fel in care sunetul basilor, cu frecventa lor joasa, iti pot umple camera de sunet. Dar imi dau seama foarte repede ca nu asta caut. Incerc apoi ceva nou, gandindu-ma ca ceva proaspat ma poate satura. Gresit din nou, dupa 3 piese imi dau seama ca nu sunt pe drumul bun. Incercarile mele targetate nu duc nicaieri. Realizez ca imi trebuie totusi ceva familiar, ceva ce imi poate trezi amintiri, ceva ce ma poate duce cu inima in locuri cunoscute si dragi. Singurul mod eficient de gasi ce caut e sa-mi pun toate folderele de muzica in playlist, apas pe shuffle si dau play. Apoi “next” pana cand simt ca rasare soarele din boxe.

Exista niste spatii pe care sunetul post-punk revival, 00’s alternative si ceea ce Last.Fm denumeste generic “Indie”, nu le poate patrunde. Pentru ca frecventele nu sunt cele potrivite. Sunt bune pentru tzopait, dansat, probat conversi, discutat despre expozitii de fotografie, dar nu umplu spatiile. Spatiile din tine, alea formate inainte sa inveti sa citesti, in copilarie, cand ascultai hard rock. Spatii formate pe vremea cand chitara electrica era folosita pe post de arma sau ca o extensie a ego-ului unui artist avid de momente de nebunie si sunete asurzitoare. Spatii formate din sunet de chitara cu distors gras si dement.

Asa ajungi, din next in next, la Wolfmother si noul lor album, Cosmic Egg.

Suntem in 2009, aproape 2010. In curand schimb prefixul. Led Zeppelin nu mai e demult in playlistul meu. Le stiu toate piesele, le-am “uzat” versurile inca din liceu, ba chiar am citit si o carte de-a lui Pitis despre ei. Pe Ozzy nu-l mai am in memoria activa de cand cu reality-showul MTV “The Osbournes”. Nu, nu ma refer la orice a facut Ozzy, ma refer la ACEST Ozzy. La Perry Mason, adica tot ce a dat el mai bun in cariera solo. Iar despre T.Rex, ei bine, asta e una dintre cele mai underrated trupe din istoria rockului. Definita glamrockului in dictionarul personal.

De ce am mentionat aceste 3 trupe? Pentru ca Wolfmother suna ca toate trei la un loc. Plus un ambalaj nou fomat de echipamente scumpe, de masterizari, procesari si producatori care aduc un aer nou in sunetul trupei.

Wolfmother sunt tinerii dinozauri.
Sunt micii t.rex’shi.
Despre ce vorbesc? Despre asta!