Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

Read the full story

The Dead Weather – Horehound
Alternative rock, garage rock
Aparut pe 14 Iulie 2009 la Third Man Records

The Dead Weather este un supergrup. Aparut in primavara 2009, in Nashville, USA, ii tine la un loc pe Alison Mosshart (The Kills), Dean Fertita (Queens of the Stone Age), Jack Lawrence (The Raconteurs, The Greenhorns) si Maria-Sa Jack White al III-lea. E un copil din flori, produsul unor parinti destepti, cu timp liber, milioane-n banca, si mult chef de cantat.

Iar Horehound este nici mai mult, nici mai putin decat un album de blues contemporan. E un album cu sunet gras, distorsionat, cu sintetizatoare analogice. Vizual e un album “noir”, unde miroase mereu a praf de pusca, parte din cauza ritmului up-tempo de pe aproape tot discul, parte din cauza meciului jucat acasa/deplasare intre domnisoara de la voce si Jack White, care, o data la jumatate de an se plictiseste de tot ce-a facut inainte. Motiv pentru care a trecut in spatele scenei, la tobe.

I can take the trouble/ I’m 60 feet tall. 60 feet egal 18.28 metri. Atat ne canta ca masoara Alison Mosshart, noua partenara de scandal a lui White, pe primul track al acestui debut/final/best of al trupei The Dead Weather. Si aproape ca ma face sa cred ca are 18 metri. Patrati, chiar. Pentru ca domnisoara Mosshart intruchipeaza portretul robot al Rock Star-ului clasic. All-black-leather, subtirica, cu bretonul acoperindu-i in totalitate ochii, Alison Mosshart pare a fi de-a pururea nemultumita, o gagica vulnerabila, dar cu toporisca ascunsa in manecuta, careia iti vine totusi sa-i cedezi locul din autobuz, pe motiv de cadere de calciu. Aroganta? ohoo! Infatuata? Double that.
Dar in acelasi timp un muscle-car american splendid, nervos, cu atitudine, sustinut de o voce care, la momentul asta, sper ca va e clar, deja nu mai conteaza.

Si incepe muzica. Usurel, aproape amenintator, facem cunostiinta cu duduia descrisa ceva mai sus. You’re so cold and dangerous / I can’t leave you be / You got the kind of loving / I need constantly. Si te simti ca la prima lectie de echitatie, cand stai calare pe o tona incontrolabila de carne, despre care lumea zice ca-i cal, si-i domestic. Dar numai tu si doar tu primesti acele mici impulsuri nervoase, pe care, desi n-ai vrea, creierul ti le decodeaza… Ceva nu-i tocmai domestic in toata distractia asta. Moment in care Dean Fertita, care te priveste de langa parintii fericiti sa-si vada odrasla nerecunoscatoare transpirand, vine de la spate si-ti arde calul cu 5 secunde de Electro Harmonix Big Muff. Aaaaahaa stiam eeeu..!

Hang you from the Heavens. Track 2. E primul single al discului. Adica-i piesa in care se investeste cea mai multa incredere. E calul tau de curse, la care te uiti usor grogy, cu palmele transpirate, la piruetele pe care speri sa le faca prin Billboard Top 100. Aici deja avem tot ficatul pus pe masa. Beat-ul e sacadat, chitara merge pe un riff numai bun de taiat padurea amazoniana fara regrete, iar cucoana asta, victima in prima piesa, isi da arama pe fata: I like to grab you by the hair / And hang you up from the heavens. (sau mai rau And drag you to the devil). E confuza, te vrea, te uraste. Iti vine sa dansezi, dar totusi stii ca nu-i tocmai frumos ce zice tanti.

Si uite-asa o luam la vale prin scorbura iepurelui, ca nici macar un lighean plin cu Xanax, nu-i mai poate opri pe baietii astia. Muzical albumul pare neterminat, neslefuit. Sunetul ramane gras ca porcu’, ascultam si un pic de reggae, un pic de tango. White este excelent la tobe, e inventiv, rythm-orientated. Iar sintetizatorul Moog e blana de pe urs. Versurile duc razboiul sexelor mai departe, Mosshart, nu doar acuza, dar e si punitiva. Intra in dialog cu White, pe ultima piesa a albumului, Will there be enough water?, ca sa-ti arate ca singurul raspuns valabil la toata zvarcoleala, ramane o intrebare: Just because you caught me / Does that make it a sin?

Am mari dubii ca va exista si un al doilea album The Dead Weather. Intreaga poveste a supergrupului, si contextul din jur (albumul a fost compus, inregistrat si produs in 3 saptamani), par sa indice ca avem de-a face cu un moment de good-ol’Nashville-Jack-White-Tennesse-fun. Mai ales ca White a anuntat ca munceste la un album solo. In conditiile in care in toamna trecuta facea turnee cu The Raconteurs. In conditiile in care a dat drumul la un studio de inregistrari/fotografii. Ramane doar sa ma bucur ca individul e un intelectual ratat. Pai cine-a mai vazut om intelept sa munceasca-n halul asta?

Asculta direct: Treat Me Like Your Mother